Cuvinte de nesfârşit...

Ai intrat in inima mea
fără să baţi!
N-ai văzut că era ocupat?
Ştergeam praful de pe
vechile cadavre amorfe
ale unor iubiri nereuşite.
Trăsesem deja obloanele
sufletului şi dormea iepureşte,
înăuntru, spaima c-ar putea
intra o raza de altcineva .
N-ai văzut că nu te aşteptam?
Nici măcar n-am tresărit
când ai pătruns în mine!
Era înfiorarea zilei de toamnă!
Era un rictus etern întipărit
pe masca a ceea ce vroiam sa fiu!
N-ai văzut că era ocupat?
Paharnicii strângeau vinul de pe
masa ultimei însângerări,
iar temnicerul chiliei închisese
cu cheia toate sertarele din
care aş mai fi putut ieşi.
N-ai văzut că dormeam?
N-ai văzut că hibernam în
pretinsa-mi carapace?
Rapace mi-ai muşcat obrazul întors al coapsei
şi-n linişte mi-ai dat lumea de-a dura.
Cât a durat?
Nu mai ştiu! Ce spuneam?
Care uşă? în ce chilie?
Din care suflet? Din ce neam?
Iartă-mă! Am uitat tot!
Nu-mi mai amintesc decât
c-am închis uşa după tine!
Nu-ţi face probleme că s-a înserat!
Poţi să mai stai la o cafea
sau poţi sa nu mai pleci niciodată!
Nu pleca!
Nu-mi amintesc decât că
te-am lăsat înăuntru!
Restul a pierit ca un fum!
Restul nu mai sunt eu, eşti doar tu!
şi cum ai putea  pleca TU din tine?